În urma celor trei zile de pelerinaj la racla Sfintei Parascheva, credincioșii au lăsat în urmă sute de sticle din plastic. Din fericire, o femeie sărmană, care-și crește singură copilul, a strâns PET-urile și le-a dus la centrele de garanție, pentru cei 50 de bani, primiți la fiecare recipient. La sfârșitul pelerinajului, mama este mulțumită că, din banii strânși, i-a putut asigura hrana micuțului ei.
Pelerinajul de la Sfânta Parascheva a adus peste 250.000 de credincioși la Iași, pentru a se ruga la racla, în speranța ajutorului divin. În urma lor, aceștia au lăsat, însă, o mulțime de deșeuri, în mare parte, sticle din plastic.
O femeie care-și singură copilul, după ce a fugit de soțul violent, a muncit în fiecare dintre cele trei zile de pelerinaj. Aceasta a strâns câte 300 de sticle pe zi, pe care le-a dus la centrele de reciclare, în schimbul garanției de 50 de bani, pentru o singură doză.
De când s-a despărțit de tatăl copilului, ea trebuie să-i fie aproape zi și noapte micuțului, iar acesta este un impediment, în găsirea unui servici.
„De câteva zile vin la coada de la Sfânta Parascheva și adun sticle, doze, ce se poate returna pentru cei 50 de bani. Am nevoie de bani ca să îmi îngrijesc copilul, deoarece sunt singură. Este greu, nu am ce să zic, dar trebuie să pun ceva de mâncare pe masă. Am învățat să mă descurc singură toată viața, m-am despărțit de soț în urmă cu câțiva ani, e mai bine așa, deoarece aveam numai probleme cu el. Mi-am luat copilul și am plecat unde am găsit și eu să stau, însă nu am renunțat la el, nici nu am vrut să mă gândesc la asta”, a mărturisit aceasta, potrivit bzi.ro.
În fiecare dintre cele trei zile, femeia a reușit să strângă aproximativ 180 de lei. Aceasta spune că recurge la această metodă, deoarece având doar patru clase, îi este greu să-și găsească un loc de muncă.
„Decât să cerșesc sau să fur, am ales să strâng sticle. Am lucrat un timp la spălat vase și la făcut curățenie, doar că după ce am rămas singură, trebuia să am grijă de copil. Este și greu să mă angajez, deoarece am doar 4 clase, dar măcar aș fi învățat să scriu bine și să socotesc, așa m-aș fi putut angaja la un magazin. Pot să mă descurc, am alocația de la băiat, mai găsesc să merg la treabă uneori sau mai adun sticle. Păi, într-o zi, aici am reușit să strâng undeva la 300 și ceva de sticle, și așa, lumea le aruncă la gunoi”, a mai spus femeia.
Citește și:
60% dintre români susțin aplicarea unor AMENZI usturătoare pentru aruncatul deșeurilor în păduri